Coreea de Nord încearcă să înlocuiască partea defectă a rachetei sale cu ajutorul unor experții iranieni, pentru a o putea lansa cât mai curând, informează, luni, presa sud-coreeană, citată de AFP.
Phenianul a anunțat, duminică, amânarea lansării rachetei sale, programată ințial între 10 și 22 decembrie, din cauza unor probleme tehnice.
Cotidianul Chosun Ilbo a relatat, luni, în baza unor imagini din satelit, că partea defectă a rachetei este înlocuită.
„A fost observat un al treilea etaj nou la racheta din trei trepte, Unha-3, care a fost transportat, duminică după-amiaza, de la o uzină (…) către stația de lansare”, a declarat ziarul, citand o sursă guvernamentală sud-coreeană.
Agenția sud-coreeană Yonhap, de asemenea, citează o altă sursă oficială, conform căreia, o piesă de schimb de natură nespecificată a fost transportată. „Noi trebuie să analizăm, pentru a vedea dacă este vorba despre etajului trei al rachetei sau de alte părți”, informează sursa.
Cotidianul Chosun Ilbo, cunoscut pentru acoperirea sa din Coreea de Nord, una dintre cele mai închise țări din lume, a afirmat că un grup de experți iranieni se află în prezent la fața locului pentru a ajuta la pregătirile de lansare.
„Un automobil (…) a fost observat făcând curse între zona de locuințe și stația de lansare. Acesta ar transporta experți iranieni”, afirmă cotidianul, citând o sursă oficială din Coreea de Sud.
„Se pare că legătura dintre Coreea de Nord și Iran, în ceea ce privește rachetele, care a început în anii ”80, este mult mai strânsă, decât s-a presupus până în prezent „, a adăugat sursa, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Experții iranieni au fost invitați de către Phenian, după eșecul de lansare a unei rachete nord-coreene în aprilie 2012, informează cotidianul.
La începutul lui decembrie, agenția japoneză Kyodo cita o sursă diplomatică occidentală care afirma că în octombrie Iranul a trimis personal militar în Coreea de Nord, pentru a consolida cooperarea în domeniul nuclear și cel al rachetelor.
Teheranul și Phenianul se află sub incidența sancțiunilor internaționale, fiind suspectate de dezvoltarea unui program nuclear în scopuri militare. De asemenea, cele două țări manifestă o animozitate crescută față de SUA.
Oficialii americani cred că Iranul a achiziționat de la Coreea de Nord materiale pentru construirea unor rachete balistice, potrivit unor telegrame diplomatice americane din 2010.
Phenianul a anunțat lansarea viitoare a unei rachete, pentru a amplasa un satelit civil pe orbită, proiect condamnat de către o mare parte a comunității internaționale, care presupune că, de fapt, nord-coreenii vor să realizeze un test al rachetei balistice, interzisă prin sancțiuni de către ONU.
Coreea de Nord a anunțat că lansarea, planificată inițial pentru zilele următoare, a fost amânată din cauza unor probleme tehnice.
Iranul este suspectat de marile puteri că vrea să fabrice arma atomică sub acoperirea programului său nuclear civil, condamnat prin șase rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, dintre care patru prevăd sancțiuni. Iranul a negat întotdeauna aceste acuzații.